Mărturisesc că deşi sunt o persoană religioasă, nu de puţine ori credinţa mi-a fost încercată şi găsind mereu scuze ca lipsa timpului sau oboseala, mi-am pierdut calea. Am citit şi studiat filosofie, dar prea puţină religie. M-am adâncit în teorii şi practici empirice şi am ignorat metafizicul, glasul sufletului şi credinţa cea adevărată. O dată la câţiva ani, mi se ridică ceaţa de pe ochi şi încep din nou să cunosc, să înţeleg, să simt, să trăiesc cu adevărat. Asta se întâmplă numai când încetez să mă limitez la cotidian, când mă opresc, tac şi ascult. Mă aflu iar în acel moment de profundă cercetare interioară şi de ascultare şi îmi caut neîncetat rostul.
Am început să citesc despre viaţa Părintelui Arsenie Boca, încă necanonizat, şi aflând despre puterea credinţei lui care, de zeci de ani, îi trezeşte din somn chiar şi pe cei mai săraci cu duhul, mi-am dorit să merg la mormântul său de la Mânăstirea Prislop. Din noroc sau voinţă Dumnezeiască, la scurt timp, mama mi-a propus să mergem într-un pelerinaj organizat de Biserica Acoperământul Maicii Domnului - Titan, şi bineînţeles că nu am stat pe gânduri. Am plecat deci la drum, împreună cu Părintele Mihai Stavăr, fratele acestuia Părintele Gheorghiţă Stavăr, ghidul nostru, domnul profesor Nicolae şi alti 65 de credincioşi.
Prima oprire a fost la Mânăstirea Cotmeana (situată în jud. Argeş, între Râmnicu-Vâlcea şi Piteşti. Este probabil cea mai veche Mânăstire din Ţara Românescă, prima atestare documentară datează din anul 1388, din timpul lui Mircea cel Bătrân, care anunţa existenţa lăcaşului sfânt odată cu ridicara Mânăstirii Cozia), unde cei doi preoţi însoţitori au ţinut o scurtă rugăciune, iar noi, pelerinii, ne-am alăturat lor, rugându-ne şi dând acatiste.
A urmat Mânăstirea Polovragi, din jud. Gorj, situată la poalele Muntelui Piatra Pologragilor, ce povesteşte o frumoasă istorie de peste 500 de ani. Intrarea în mânăstire se face printr-o poarta din lemn masiv, frumos sculptată, pe care sunt inscipţionate cuvintele: "Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului".
În secolul XVII, cu ajutorul domnitorului Matei Basarab, s-a zidit, în stil bizantin, biserica actuală, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Un moment important din istoria mânăstirii a avut loc în anul 1683, când domnitorul Constantin Brâncoveanu a răscumpărat lăcaşul sfânt de la Patriarhul Dositei al Ierusalimului, restaurând biserica, căreia i-a zugrăvit interiorul şi i-a adăugat turla şi un pridvor în stil brâncovenesc.
Aici am avut parte de ceva peripeţii, s-a defectat autocarul, lucru care ne-a permis să admirăm împrejurimile mai mult decât planificasem şi să luăm un prânz câmpenesc binemeritat.
Cu ajutorul lui Dumnezeu am reusit să urnim autocarul din loc şi să pornim iar la drum, spre Mânăstirea Lainici, situată între Târgu Jiu şi Petroşani. De-a lungul unei istorii de peste cinci secole, Mânăstirea Lainici a cunoscut multe încercări, cea mai grea având loc în secolul XVIII, când trupele imperiului austro-ungar au distrus schitul aproape complet. A fost restaurat de boierii din regiune şi devastat iar de turci în secolul XIX, de trupele germane după Primul Război Mondial, restaurată iar de Cuviosul Visarion Toia şi închisă apoi de comunişti în 1961. Stareţul Ioan Selegean a iniţiat proiectul de reconstrucţie a bisericii, desăvârşit de arhimandritul Ioanichie Pârvulescu.
Noua biserică este unică în lume, cu o arhitectură în două planuri, o biserică la demisol şi una deasupra ei. Aici a fost adusă, de la Muntele Athos, icoana Maicii Domnului "Grabnic Ascultătoare", făcătoare de minuni. Când am intrat în biserică nu am ştiut istoria icoanei, însă ceva m-a îndemnat să mă rog îndelung la ea. Nu ştiu daca a fost puterea acestei icoane, sau corul înălţător al celor doi părinţi însoţitori, dar emoţii atât de puternice ca în acel moment, rar am mai simţit.
Cu credinţă şi linişte în suflet s-a încheiat prima zi de pelerinaj şi ne-am cazat la o pensiune în ţara Haţegului, de pe terasa căreia se oglindea o privelişte de-ţi tăia respiraţia.
A doua zi, ne-am revigorat cu un mic dejun copios şi am pornit la drum către obiectivul principal al pelerinajului, Mânăstirea Prislop. Aflată lângă satul Silvaşu de Sus, mânăstirea a fost ridicată în secolul XIV de Sfântul Nicodim, personalitate religioasă de referinţă pentru monahismul românesc. Acesta a copiat, la Prislop, la începutul sec. XV "Tetravanghelul slavon", aflat azi la Muzeul de Artă din Bucureşti.
A doua ctitoră a Mânăstirii Prislop a fost domniţa Zamfira (fiica domnitorului Moise Vodă Basarab, refugiată în Ardeal după moartea tatălui ei), care auzind de izvorul cu putere vindecătoare de lângă mânăstire, a venit să o vadă. După ce a băut din acest izvor, s-a vindecat de boala de care suferea şi cu recunoştinţă, a restaurat biserica mânăstirii.
.jpg)
În sec. XVIII, Mânăstirea Prislop a avut aceeaşi soartă ca Mânăstirea Lainici, fiind incendiată de austro-ungari. Pictura a fost distrusă, rămânând numai câteva scene din "Acatistul Maicii Domnului", icoana hramului Sfântul Ioan Evanghelistul în exterior şi fragmente din Judecata de Apoi. Din 1762 mânăstirea a aparţinut pe nedrept Bisericii Greco-Catolice, până în anul 1948, în urma actului istoric de revenire a preoţilor şi credincioşilor uniţi la Biserica Ortodoxa strămoşească.
În acel an, a fost adus la Prislop Ieromonahul Arsenie Boca, cu scopul de a o restaura. Din lipsă de călugări, în anul 1950, Prislopul a devenit mânăstire de călugăriţe, iar în anii ce-au urmat s-a realizat organizarea vieţii de obşte, înfiinţarea unei şcoli monahale şi a unei cooperative mănăstireşti.
Părintele Arsenie Boca a avut o contribuţie majoră la înfrumuseţarea lăcaşului sfânt, a conceput o clopotniţă deosebit decorată, deasupra ei a zidit un saivan foarte original, iar la poale a amenajat un lac şi un parc cu plantaţii de brazi argintii, tui, arţari, pini şi magnolii. Biserica a fost înzestrată cu mobilier nou, sculptat după desenele părintelui, iar în iconostas au fost montate două icoane împărăteşti lucrate de parintele Arsenie Boca.
Dupa rugăciune şi o scurtă slujbă pe care preoţii Stavăr au ţinut-o în biserică, ne-am îndreptat către mormântul părintelui Arsenie Boca,
un colţ de rai veşnic verde. Aici s-a ţinut o alta slujbă de pomenire şi cinstire a părintelui şi după rugaciunea de la crucea mormântului (făcătoare de minuni) am urcat la peştera săpată în stâncă a Sfântului Ioan, canonizat în 1992.
Înconjurat de natură, într-o atmoseferă de profundă smerenie, e imposibil să nu simţi emoţie, dragoste şi să nu ţi se înalţe sufletul mai aproape de Dumnezeu şi de cele sfinte. Ne-a fost greu să ne despărţim de acel colţ de rai, iar trecerea înapoi la aglomeraţia oraşului ne-a luat parcă prin surprindere, dar am rămas cu bucuria credinţei în suflet.
Drumul înapoi a fost lung, dar foarte animat de cei trei îndrumători şi de alţi credincioşi talentaţi, care au ne-au bucurat auzul cu cântece religioase, dar şi laice (de folclor şi romanţe), au spus glume sau istorisiri interesante.
Sunt profund recunoscătoare pentru acest pelerinaj, ocazie care a venit într-un moment în care aveam mare nevoie de îndrumarea şi ajutorul Domnului.
Prea des ne plângem şi cerem ajutor, iar la Dumnezeu apelăm numai în momentele de disperare, când simţim că lumescul nu mai este de ajuns. Sper ca această scurtă povestioară să vă convingă şi pe voi să vizitaţi frumoasele noastre mânăstiri, să vă rugaţi şi să îi mulţumiţi Domnului pentru toate lucrurile bune din viaţa voastră.
Felicit echipa Dream & Act pentru alegerea piesei, fiecare rol a scos în evidența talentul tinerilor care au creat o atmosferă extraordinară. Sala a fost arhiplină, ceea ce spune pe de o parte că trupa are mulți prieteni și fani, dar și că există foarte mulți iubitori de teatru.
Nu vreau să menționez ce actori s-au evidențiat prin umor sau șarm, fiindcă toți au fost buni și au avut momente strălucite, care au făcut sala să izbucnească în hohote de râs. M-am simțit extraordinar și le mulțumesc tuturor pentru o seară minunată!
.jpg)
