...pana cand moartea ne va desparti

Casatoria... o problema care ma preocupa in ultima vreme si nu neaparat pentru ca as avea ganduri serioase, ci pur si simplu fiindca a devenit exact cum am zis.. o problema.

Am avut ocazia sa observ multe cupluri, cu relatii care abia s-au infiripat sau care au ajuns deja la maturitate; relatii lungi, stabile, ce numara ani de zile, timp in care se presupune ca cei doi s-au cunoscut reciproc foarte bine, s-au inteles si s-au iubit. In orice relatie vine insa si momentul in care discutiile capata o nota mai serioasa, atata stabilitate duce la..dorinta de a avea si mai multa stabilitate..de fapt, la dorinta de a oficializa relatia.

Ce inseamna casatoria?

Parerile sunt impartite. O foaie de hartie ar spune unii. O nunta frumoasa..bani investiti..multi bani investiti... O institutie..actul care precede constituirea familiei...Libertate si distractie incheiate, ar zice gurile rele.

Poti vedea casatoria din atatea perspective... Din pacate unii oameni au ajuns sa gandeasca casatoria in termenii unui stigmat. Exista prea multe prejudecati in privinta casatoriei.

Burlacii convinsi o vad ca pe o moarte clinica a libertatii, care poate fi resuscitata evident, prin divort. Tinerele 'serioase' cu veleitati de casnica, o vad ca fiind insasi esenta vietii.

Eu nu pot vedea casatoria si ulterior casnicia decat prin prisma educatiei pe care am primit-o si a idealurilor pe care mi le-am format.

Cred ca desi oamenii tanjesc dupa echilibru sau stabilitate, fiecare in felul sau, unii mai accentuat si vremelnic, altii intr-un mod mai estompat si tardiv, le e teama de acestea. De fapt, le e teama de orice pare a fi batut in cuie, le e teama de deciziile importante, care se presupune ca iti vor schimba viata pentru totdeauna.

Fiecare, inainte de a face marele pas, intoarce problema pe toate partile (sau cel putin asa ar trebui): oare el/ea este sortitul(a)?..daca o sa ma satur la un moment dat?..daca o sa ma insele, sau daca voi fi chiar eu cel/cea care inseala?Un lucru este cert, vom fi impreuna, legati pe viata, la bine si la greu, asa cum spune Cartea..si totusi, daca...

Unii mai hotarati, sau mai cu experienta spun ca de fapt celor carora le este frica de casatorie, de fapt le e frica sa traiasca; ca exista un curs al vietii, asa-zis normal, care trebuie urmat.

Nu pot sa nu neg faptul ca si pe mine m-au incercat intrebarile si temerile de mai sus, insa raspunsul consider ca este unul singur: casnicia este asa cum ti-o faci. Poate fi un vis sublim sau un cosmar ridicol, totul depinde de forta vointei tale si de deciziile pe care le iei.

Instigare la cultura

Cartile: prea multi le-au elogiat scopul, prea multi au vorbit despre deosebitele invataminte ce se pot desprinde din ele...
Desi poate voi fi acuzata de plagiat, fiindca titlul: "Instigare la cultura" a fost folosit de altcineva tot ca indemn, imi rezerv dreptul de a ma folosi de eticheta aceasta pentru a enumera cateva dintre cartile pe care le citesc si pentru a va deschide, poate, si voua, gustul si interesul pentru lectura unor carti pe care le consider de calitate.
Consider ca nu conteaza cat de mult citesti, ci ce citesti si mai ales cu ce ai ramas in urma lecturii. Cunosc oameni care au citit un vagon de carti, dar sufletul lor sarac dovedeste faptul ca nu au interiorizat nimic. Cu lectura este ca si cu varsta, nici una dintre ele nu te fac obligatoriu mai intelept.
Esential este ca in carti putem gasi multe sfaturi, directe sau de cele mai multe ori indirecte, ascunse in spatele unor intamplari sau personaje surprinse in diferite ipostaze. Din fiecare carte pe care o citesti trebuie sa retii macar un indemn si in urma unei judecati de valoare pe care neaparat trebuie sa o realizezi, sa alegi daca este bine de urmat sau nu.
In cele ce urmeaza nu voi incerca sa elogiez cartile sau rostul lor, ci voi insira doar cateva citate extrase din ele, ramanand la latitudinea voastra daca le veti citi sau nu si mai ales daca veti reusi sa gasiti si ulterior sa urmati, sfaturile ascunse in ele.
Scriind pasajele care mi-au starnit interesul, probabil ca acestea vor ramane mai mult timp in lumina memoriei si astfel sper ca ma voi numara si eu printre cei care invata din greselile altora, fie acestea si personaje fictive.

1. "Luna si doi bani jumate" - W. Somerset Maugham (Editura Meridiane, Bucuresti, 1971)

Din prefata: "Chinuita si mareata experienta a pictorului Paul Gauguin, conditiile cu totul neobisnuite in care acesta si-a descoperit cu intarziere vocatia si si-a realizat opera - sacrificand totul pentru arta - au ispitit pe multi psihologi si interpreti ai fenomenelor estetice sa explice strania si contradictoria sa viata. Intr-adevar, este ispititor a incerca sa lamuresti motivele pentru care un om asezat si foarte onorat in ochii burgheziei, cu o familie careia nu avea nimic sa-i reproseze si pe care o indragea, intretinand-o din activitatea sa ca agent de schimb la bursa din Paris, paraseste totul pentru a duce o singulara si chinuitoare viata de artist prea putin inteles si nerasplatit, pentru a deveni din om "fericit" in sens burghez, un paria, haituit de nazuinte aparent ciudate si irealizabile." (Petru Comarnescu)

Citate:

- "Dupa parerea mea, lucrul cel mai interesant in arta este personalitatea artistului; or, cind aceasta personalitate este deosebita, sint dispus sa-i iert o mie de greseli. Presupun ca Velazquez a fost un pictor mai bun decat El Greco. Dar faptul ca ne-am obisnuit cu arta celui dintii ne raceste entuziasmul. Cretanul, senzual si tragic, ne ofera adancurile de mister ale sufletului sau ca o jertfa permanenta. Artistul, fie el pictor, poet sau muzician, ne satisface simtul estetic prin opera sa sublima sau numai frumoasa; artistul se daruieste pe sine insusi, si dezvaluirea treptata a tainei sale iti trezeste ceva din fascinatia lecturii unui roman politist." (pag. 25-26)

- "Facultatea de a crea mituri este o calitate innascuta a rasei umane. Oamenii se reped cu aviditate asupra oricaror incidente mai neobisnuite sau mai tainice, din viata celor ce s-au deosebit cat de cat de semenii lor si nascocesc in legatura cu ei o legenda, in care cred apoi cu fanatism. Este protestul romantismului impotriva banalitatii vietii. Faptele din legenda ii asigura eroului ei cel mai valabil pasaport de a intra in nemurire. " (pag. 28)

- "Monumentul unui pictor este insasi opera sa." (pag. 31)

- "- De ce oare femeile dragute se marita intotdeauna cu barbati plicticosi?
- Pentru ca barbatii inteligenti nu vor sa se insoare cu femei dragute..." (pag. 42)

- "Cand oamenii afirma ca nu le pasa ce gandeste lumea despre ei, in majoritatea cazurilor se amgesc singuri. In general asta inseamna ca vor sa procedeze cum ii taie capul, convinsi fiind ca nimeni nu va afla de ispravile lor, iar in cel mai rau caz, braveaza opinia majoritatii, pentru ca se stiu sustinuti de cei din imediata lor apropiere. Nu este greu sa nu te sinchisesti de conventiile sociale, cand aceasta lipsa de conventionalism este tocmai conventia cercului in care traiesti. Ea iti trezeste un sentiment excesiv de autoadmiratie. Incerci satisfactia curajului fara inconvenientul primejdiei. Dar dorinta de a castiga aprobarea celor din jur constituie poate cel mai adanc inradacinat instinct al omului civilizat. Nimeni nu se grabeste mai mult sa se ascunda la adapostul respectabilitatii decat femeia care a incalcat conventiile si s-a expus astfel "sagetilor" bunei cuviinte ultragiate. Nu-i cred pe oamenii care sustin ca nu le pasa nici cat negru sub unghie de opinia publica. Aceasta afirmatie reprezinta fanfaronada ignorantei. Inseamna doar ca nu se tem sa le fie reprosate micile lor aventuri, deoarece sunt convinsi ca vor ramane nedescoperite." (pag. 80)

- "[...] constiinta omului este paznicul launtric al legilor elaborate de comunitate spre propria ei aparare; este politistul instalat in sufletul fiecaruia dintre noi, pentru a ne impiedica sa infrangem vreuna dintre aceste legi, este spionul furisat in fortareata centrala a ego-ului. Dorinta omului de-a fi aprobat de semenii lui este atat de puternica si teama de cenzura acestora atat de violenta, incat el insusi si-a introdus dusmanul in fortareata. Si acum dusmanul il pandeste, mereu treaz in interesul stapanului sau, gata sa zdrobeasca orice dorinta, de-abia mijita, de a se indeparta de semeni. Il va forta sa puna interesele societatii mai presus de interesele lui proprii. Constiinta este lantul puternic care leaga individul de colectivitate, iar omul supus intereselor colective de care e convins ca sunt mai presus decat ale sale, devine un fel de rob al stapanului sau, si-l aseaza pe acesta la locul de onoare." (pag. 81-82)

- "De ce sa crezi ca frumosul, care-i lucrul cel mai pretios din lume, zace ca o piatra pe malul marii, pentru ca un trecator indiferent s-o ridice din plictiseala? Frumosul este un lucru minunat si straniu, pe care artistul il plamadeste din haosul lumii prin framantarea sufletului sau. Iar dupa ce l-a zamislit, nu oricui ii este dat sa-l cunoasca. Pentru a-l putea patrunde, trebuie sa incerci si tu trairile artistului. E o melodie care te invaluie si pentru a o putea asculta in inima ta ai nevoie de intelegere, simtire si fantezie." (pag. 101)

- " [...] Nu cred ca ea sa-si fi iubit vreodata cu adevarat sotul. Ceea ce luasem drept dragoste nu fusese decat o replica feminina la alintari si confort, adica ceea ce trece drept dragoste in mintile marii majoritati a femeilor. Este vorba de un sentiment pasiv care se poate revarsa asupra oricarui barbat, asa cum vita se poate catara pe orice pom; iar intelepciunea lumii recunoste forta acestui sentiment, mai ales cand indeamna o fata sa se marite cu barbatul care o doreste, asigurand-o ca mai tarziu va urma si dragostea. Este un simtamant care imbina satisfactia de a se simti in siguranta, orgoliul proprietatii, placerea de a se sti dorita si multumirea de a avea un camin; iar femeile atribuie o valoare spirituala acestei senzatii numai dintr-o gratioasa vanitate. Toate acestea raman insa fara aparare in fata pasiunii." (pag. 142)

Iarta-ma, dar..s-a terminat!

Am vorbit inainte de prietenie, despre ce inseamna o relatie foarte apropiata intre doua persoane, fie ca au acelasi sex, fie ca sunt de sex opus.

Sentimentele nu tin cont de sex, varsta, conditie sociala sau materiala. Poti ajunge sa apreciezi, admiri, iubesti o persoana indiferent de diferentele dintre criteriile enumerate mai sus.

Dupa cum se poate observa, din punctul meu de vedere, iubirea poate izvori doar din admiratie, presarata cu o doza, mai mica sau mai mare, de "chimie" (acea emotie, traire, de care cu totii vorbim cand incercam sa descriem o relatie speciala).

Am zis in articolul precedent ca de-a lungul timpului intr-o relatie de prietenie se pot intampla multe. Apar situatii inedite, persoane noi care o invadeaza, se schimba mentalitatea persoanelor care o constituie, se schimba aspiratiile. Inevitabil, pe parcursul acestor schimbari, fiecare greseste fata de prietenul sau, nu comunica indeajuns, se produc neintelegeri, apar divergente de opinii, chiar conflicte. Fiecare conflict marunt genereaza un altul, totul devine ciclic, ca un lant al slabiciunilor, greseli repetate la nesfarsit.

Eu cred ca o prietenie se bazeaza pe sinceritate ce naste incredere, respect, ajutor neconditionat, admiratie care naste simpatie si ulterior dragoste si evident reciprocitate.

In ciuda acestor valori, cred ca fiecare dintre noi a zis macar o data: "Asta a fost picatura care a umplut paharul, a gresit prea mult, asta nu mai e prietenie!" A urmat apoi un schimb dur de replici, tensiune, ironie in limbaj si atitudine, generate de un orgoliu exacerbat, dorinta de a avea dreptate sau de a te dezvinovati. Si toate acestea se produc in cazul fericit in care chiar se comunica. Ulterior probabil ca s-a ajuns la o incercare de aplanare a conflictului, la un compromis, insa povestea se repeta de cand lumea, lasi un pic de la tine, lasa si el/ea, va ganditi la cate va leaga, la timpul petrecut impreuna si...o luati de la capat. Rasuflati usurati ca v-ati descarcat sufletul, ati zis tot ce aveati de zis, zambiti din nou si parca lumea e iar frumoasa si va zambeste inapoi. Sunteti iar voi doi, apropiati ca inainte, fericiti, gata sa infruntati alte necazuri.

Totusi, ce se intampla atunci cand nici unul dintre voi nu e dispus sa lase de la el? Ce se intampla cand realizati ca diferentele dintre voi au devenit atat de adanci incat parca nu mai aveti puterea de a remedia lucrurile? V-ati schimbat si lucrul asta e atat de evident incat va e rusine sa-l mai ascundeti.

Cum ii spui unui prieten: "Iarta-ma, dar...s-a terminat!"??

Incrancenarea stabilitatii

Cred ca cei mai multi dintre noi ne doream atunci cand eram mici o prietena/un prieten caruia sa ii dam titulatura de 'cel mai bun'. De-a lungul timpului am incercat sa ne apropiem de diferite persoane cu care eram compatibili, cu care aveam multe in comun, in speranta de a gasi acel spirit geaman care sa ne impartaseasca gandurile, gusturile, aspiratiile.

Probabil ca unii dintre noi au avut norocul de a intalni o asemenea persoana, care sa stie totul, cu care sa poata impartasi chiar si cele mai tainice ganduri, care sa ne cunoasca alfabetul gandurilor si sa fie capabil sa raspunda corect la orice intrebare legata de noi oricat de intima ar fi ea.

Daca in copilarie cautai o prietena sau un prieten foarte bun, 'cel mai bun', un tovaras de joaca sau un camarad de nadejde, in adolescenta te cuprind fiorii dragostei si cu aceeasi naivitate, iti cauti jumatatea. La fel ca inainte iti imaginezi un ideal, o persoana, in cazul acesta - de sex opus - careia ii atribui tot felul de calitati care mai de care mai greu de intalnit. Vrei sa iubesti pentru prima oara, sa fii asaltat de acel amalgam de emotii si sentimente despre care ai auzit doar si sa traiesti..sa traiesti clipa..sa-ti traiesti iubirea si tineretea. Observi ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult din copilarie pana acum, privesti totul cu bucuria si inocenta unui om inca pionier pe cararile vietii. Totul se petrece la o intensitate de neimaginat si ai impresia ca va dura toata viata. Te regasesti in versuri ca: "Am doar 18 ani, sunt nebun, iubesc si nu am bani!" si nimic altceva nu mai conteaza.

Timpul insa, trece..te schimbi, poate ca ai fost dezamagit sau ai fost chiar tu cel care ai dezamagit, ti-ai incalcat promisiunile fagaduite, ai inselat asteptari, sau in cel mai bun caz le-ai depasit. Iti dai seama ca grila de evaluare folosita pentru oamenii din jurul tau se schimba, pretentiile cresc, judecatile de valoare sunt realizate din alte perspective..ajungi sa ii incadrezi pe cei din jur in clase sociale si iti zici: "Am devenit adult."

Linia dintre adolescenta si maturitate este atat de fin trasata, incat parca cele doua asa-zise etape se confunda. Parca visul nebun al tineretii se apropie de sfarsit si fiecare, mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa infrunte realitatea. Yin si Yang, in care credeai cu atata convingere inainte, nu mai sunt compatibili. Emotiile primei iubiri au fost inabusite de asa-zisa statornicie si de tihna relatiei stabile de acum. De altfel, nu te gandesti prea mult la ce a fost, te complaci spunand ca cel mai bine este sa lasi trecutul in urma..Carpe Diem! si ramai cu ghidonul indreptat doar in directia viitorului. Acum cuvantul de ordine este 'normal', ai o relatie/casnicie normala, duci o viata echilibrata si iti zici: 'sunt un om in toata firea, gandesc si ma comport rational'.

In cazul asta, mai avem oare timp sa ne punem intrebarea daca 'normal' este de fapt banal, daca 'echilibrat' inseamna de fapt monoton si daca a fi rational reprezinta sau nu esenta vietii?

Afront adus monotoniei

Voua celor care...

• va duceti existenta in casa voastra monotona
• va folositi de mobila voastra taiata in linii monotone..vopsita in aceeasi culoare..monotona
• va treziti in fiecare dimineata cu singurul scop de a va duce la acelasi serviciu monoton, unde veti petrece 8-9 ore cu aceeasi colegi monotoni si veti face aceeasi munca monotona cu care v-ati obisnuit deja..zicand cu mandrie ca doar asa puteti evolua
• va imbracati cateva zile la rand cu aceleasi haine, croite dupa modelul monoton al bunicii voastre, cu aceeasi paleta cromatica neutra, alb-negru, gri si cand chiar vreti sa fiti extravaganti maro..repetitivitatea aceasta avand singura explicatie faptul ca alegerea, si calcatul altor haine v-ar lua ore in sir
• va petreceti weekend-ul numai in casa si va relaxati stand lungiti in pat ca niste foci la soare, cu privirea goala atintita in tavan, gandindu-va la...absolut nimic
• va distrati ore in sir jucandu-va jocuri imbecile descarcate de pe net, care nu presupun nici un fel de efort de gandire, ci doar niste click-uri de mouse
• nu ati mai vazut copaci sau verdeata decat fugitiv in drumul spre metrou, fiindca weekend-ul il petreceti intretinandu-va cu activitatile ultrasolicitante enuntate mai sus
• va puneti seara cu capul pe perna si adormiti instantaneu si va continuati somnul lin horcaind pana dimineata, fara sa reflectati macar o clipa la ziua care a trecut, sau la viata voastra....MoNoToNa
• regasindu-va in cuvintele de mai sus va proclamati echilibrati...

Va zic: Iesiti din cercul vostru stramt!!!

E pur si muove!

Intrucat am inceput insemnarile pe blog intr-o nota foarte personala, voi continua in aceeasi maniera.

Ca tot am vorbit in articolul anterior de schimbare si de autocunoastere, procesul de autoanaliza efectuat a primit urmatorul verdict: "E pur si muove!", fraza care ma caracterizeaza intru totul. In alte cuvinte, unul dintre punctele mele negre este faptul ca vreau sa am mereu dreptate, chiar daca argumentele afirmatiilor mele sunt mai subrede. Interesant este ca niciodata nu am sustinut o idee fara sa fiu ferm convinsa ca am dreptate. Poate ca tocmai aici intervine problema, ca sunt atat de inversunata in a ridica si intretine polemici incat uit faptul ca fiecare are dreptul la o parere, si evident la o parere diferita de a mea. Cred ca va imaginati cat de greu mi-a fost sa invat la filosofie, unde paradoxal nu aveam voie sa ne expunem propriile filosofii de viata, ci doar sa le reproducem pe ale altora. Totusi, cand ne gandim un pic la cine erau acesti "altii" realizam cat de mici suntem in comparatie cu ei si cu codita intre picioare, ne rezumam doar la a trece prin filtrul nostru fiecare idee stralucita pe care au expus-o in cartile lor. Cred ca meditatiile cu Tran, au fost primul dus rece pe care l-am primit in privinta asta, datile in care imi zicea: "poate ca e bine, poate ca e gresit, il chema Kant, Nietzsche sau Platon, tocmai asta inseamna filosofia, un conglomerat de idei, atitudini contrare. Vrei sa inveti filosofie?Atunci accepta-le punctele de vedere." (Nu i-am redat mot a mot cuvintele, dar cam asta era ideea).

Nu stiu in ce masura am invatat filosofie, insa un lucru este cert, inca ma chinui sa privesc cu detasare ce e diferit de mine si sa accept punctele celorlalti de vedere.

In definitiv sunt convinsa ca voi, cei cativa care ma cunoasteti prea bine, dintre cei care mi-ati citit destainuirea, ati zambit si mi-ati dat dreptate.

ReInVeNtInG MySeLf

Titlul ales pt primul articol ilustreaza cel mai bine starea de spirit pe care am avut-o in ultima perioada, stare ce a generat dorinta arzatoare de a schimba ceva...inca nu stiu ce, insa momentan acest "ceva" s-a concretizat intr-un nou look. Lucru care ma duce cu gandul la ce zic anumite guri rele..ca atunci cand nu esti multumit de ceva din viata ta si iti doresti o schimbare, in loc sa realizezi o schimbare de fond, te multumesti cu una de suprafata..te tunzi, sau iti vopsesti parul..iti iei o bluza noua si te declari multumita.

Tocmai de aceea folosind sloganul "reinventing myself" incerc sa ma conving ca schimbarea look-ului trebuie sa fie doar inceputul unor serii de schimbari mai profunde, care sa-mi redea zambetul pe buze, in urma carora sa pot zice din nou: sunt multumita de mine, ma simt bine in pielea mea!Totusi, chiar si cuvantul "schimbare" imi produce un sentiment straniu de anxietate, urasc monotonia, nu suport ca zilele sa semene intre ele, insa imi e atat de greu sa fac pasul decisiv..Cred ca schimbarea poate surveni doar dupa ce m-am analizat foarte bine si am ajuns chiar la radacina problemei..de ce vreau sa ma schimb?Ce nu imi place la mine?Tot procesul presupune eforturi de autocunoastere si autoanaliza, care desi par simple, un verdict obiectiv este rare ori stabilit.

Inca ma intreb de ce am ales un subiect atat de personal pentru a incepe incursiunea "Pe aripile gandului..", insa dupa cum zicea un mare scriitor, nu pot scrie decat despre lucruri pe care le-am trait, simtit, experimentat.

Fiindca din cate am observat fiecare articol trebuie sa aiba si un scop extrinsec, va provoc sa va ganditi la lucrurile care va fac multumiti sau nefericiti, sa va autoanalizati si sa-mi ziceti si mie daca sunteti la fel de tematori de schimbare sau daca pt voi cuvantul "schimbare" face parte din vocabularul curent.