Despre mine

Fotografia mea
"Suspin, plâng/ Privesc în gol/ Și râd/ Iubesc/ Umblând în negăsire/ Nu știu/ Nu vreau/ Să stiu ceva/ Și zac/ Visând, iubind/ Simțind, că-i nebunie."

duminică, 28 octombrie 2007

Egalitatea de "sanse"


Incerc sa vad cuplul ca o sfera, ca un Yin si Yang care desi sunt diferiti, sunt doua jumatati egale si tocmai de aceea formeaza perechea perfecta. Mergand mai departe, consider ca fie ca esti baiat sau fata, formand un cuplu participi diferit la relatie, fiindca fiecare cuplu este de fapt un camp de forte. Aceste forte nu pot fi intotdeauna egale, exista un raport, un curent mai puternic din nord si unul mai slab din sud, se contopesc si formeaza o unitate. Lasand metaforele la o parte o sa incerc sa conturez cat mai plastic aceasta idee.
Cred ca desi toti ascedem spre echilibru in relatie, niciodata nu putem atinge acest ideal, fiindca intotdeauna trebuie sa existe un cocos si o gaina, cineva care sporovaieste mai mult si cineva care asculta mai mult, cineva care conduce si cineva care se lasa condus, cineva care este mai impulsiv, sau mai spontan, mai creativ si cineva care este mai rational, mai calculat, mai reflexiv, in definitiv, cineva care iubeste mai mult si (ca s-o spun mai frumos) cineva care se lasa mai mult iubit. In acel spirit al egalitatii, totul se doreste a fi impartit frateste, dar intotdeauna cineva ofera jumatatea mai mare, intotdeauna va exista cineva care iti va ceda locul, care se va neglija pe sine pentru a te face macar bucuros daca nu fericit.
Ca fata, se zice ca esti indragostita peste urechi, daca esti tu cea care ofera mai mult, ca te-a luat valul, ca iti pui sufletul pe tava, sau in cel mai rau caz ca esti cam prostuta, ca prea ii faci toate poftele.
Ca baiat, se zice ca dragostea e oarba, ca esti foarte sensibil, romantic sau gentleman, ca din traditie este normal sa oferi tu mai mult (sa fii barbat in casa, sa platesti facturile, sa o scoti pe fata in oras si bineinteles achitarea notei de plata iti revine tot tie, sa ii cedezi locul in autobuz etc).

Ca fata, la inceput acest comportament generos al lui te da pe spate, te innebuneste, il face special, unic, dar dupa un timp incepi sa te obisnuiesti, totusi ii raspunzi la fel in continuare, dar in final ajungi sa consideri ca e obligatoriu ca un baiat sa se poarta asa, nu mai e ceva special, ai impresia ca asa sunt toti baietii si singurul wake-up call sau singurul dus rece il ai atunci cand ajungi sa cunosti mai indeaproape un alt reprezentant al sexului masculin care nu are nici pe departe calitatile prietenului tau, si realizezi ca ai o comoara langa tine, totul e sa nu fie prea tarziu.

Atunci vrei sa te ridici la inaltimea asteptarilor sau eforturilor lui, vrei sa ii fii egala si incerci sa ii dai tu jumatatea mai mare de ciocolata, sa ii calci tu camasa sau sa ii faci patul fiindca stii ca el uraste lucrurile astea, sa ii cumperi o periuta de dinti noua fiindca stii ca mereu uita sa le schimbe, sa faci acele mici lucruri pe care ai impresia ca el nu le observa, dar de fapt le apreciaza mult dar e prea orgolios sa iti spuna.

Ca baiat, o fata care se ofera pe tava ti se pare cam fraieruta la inceput, daca e frumoasa te simti barbat ca o ai asa usor, daca e si isteata ai facut deja o mare cucerire si te intrebi daca merita sa o pastrezi. Daca da dovada de tact si nu iti spune explicit ca te-a prins in plasa ei si ca intentioneaza sa te tina cativa ani acolo, ci te lasa sa ai impresia ca traiesti aventura vietii tale, un vis, wake-up call-ul ti-l dai singur cand au trecut deja 6-8 luni si realizezi ca esti cu aceeasi fata si nu iti doresti sa o schimbi. Atunci ii constientizezi toate calitatile si esti recunoscator ca te-a lasat sa-ti traiesti visul in pace si incerci sa il reconstruiesti dar pe un fundament real de data asta. Faci comparatii cu relatiile tale anterioare, care au durat intre 3 saptamani- 2 luni si nu au fost nici pe departe la fel de picante si iti spui ca ai facut alegerea corecta. Continui sa ai alura ta de cuceritor neobosit, si ii oferi si tu acele mici dulcegarii de care are nevoie ca sa se pastreze si ea la fel de minunata pentru tine (asta intr-un caz fericit bineinteles).

Cred ca de aceea nu putem determina daca fata ofera mai mult, sau baiatul, fiindca fiecare are momentele lui de "altruism". In definitiv, fiecare are libertatea de a alege daca sa fie Yin sau Yang, nu trebuie sa respecte legile naturii si astfel poate parea ca relatia se afla sub semnul echilibrului, asa sa fie oare?

miercuri, 24 octombrie 2007

"9 to 5"


Cand proiectez ochiul imaginatiei spre viitor, intrebarile existentiale care apar, (contrar asteptarilor) nu sunt legate de reusita mea profesionala fiindca, intr-un fel sau altul, in adancul sufletului sunt convinsa ca voi reusi, ca imi voi construi o cariera de care voi fi multumita.

Desi uneori am temeri in ceea ce priveste viata personala, ma consolez cu gandul ca tuturor ne e frica de singuratate. Dar daca te straduiesti sa-ti tii persoanele dragi aproape, daca iti ingrijesti relatiile si daca esti mereu deschis la nou, nu ai cum sa ramai singur.

Lucrul de care ma tem cel mai mult este, dupa cum am ilustrat intr-un articol anterior, monotonia. Monotonia, care se poate manifesta in diferite feluri: de la stil vestimentar si activitati cotidiene, la mod de gandire si perspectiva asupra vietii.

In ceea ce priveste planul profesional sunt convinsa ca o sa lucrez din pasiune si cu daruire, dar cea mai mare temere a mea este: 'obositul' program "9 to 5" sau in cel mai rau caz 8 to 5. Probabil ca nu voi lucra doar 8-9 ore pe zi, tinand cont de faptul ca domeniul vizat este PR-ul, dar ma sperie pana si ideea trezitului de dimineata, 5 sau 7 zile pe saptamana.. de fapt, ma inspaimanta ideea ca acest lucru poate prevesti rutina.

Cu cativa ani in urma, desi stiam ca vreau sa dau la facultatea de comunicare, nu stiam in ce domeniu as vrea sa lucrez si ziceam ca inca nu s-a inventat job-ul ideal pentru mine... si ca probabil o sa il descopar eu. Acum spun ca nu s-a inventat programul perfect pentru mine, sa dea Domnul sa-l inovez eu.


Pe voi ce va sperie cel mai mult legat de viitor?

duminică, 21 octombrie 2007

Haideti sa ne "voluntariem"!


Ultima moda prin studenti este, dupa cum reiese si din titlu, 'voluntariatul'. Toti cei care nu s-au angajat si mai au ceva timp printre cursuri si seminarii s-au hotarat sa se inscrie la un ONG pentru a face voluntariat. Ca merg pe social, pe cultural sau pe domeniile vizate de ei spre a-si construi o cariera, majoritatea cunoscutilor mei au devenit membri la una, sau chiar doua asociatii de acest gen pentru a presta munca neremunerata.

Desi primul meu contact cu organizatiile nonprofit s-a petrecut cu cativa ani in urma si pot spune ca am ceva experienta de lucru in echipa pt cauze nobile, m-am hotarat anul acesta sa devin si eu membru la o astfel de organziatie. Scopul meu este de a capata experienta in PR (fiindca asta vreau sa fac mai departe) si cred ca e cea mai buna varianta la ora actuala pentru a atinge cu ceva mai mult decat un degetel marea relatiilor publice de pe piata romaneasca. Eu personal am ales BOS pentru a-mi atinge obiectivele propuse, dar mai sunt si alte optiuni precum: VIP, PRIME si lista poate continua in functie de dorintele tale, fiindca la ora actuala exista cate un ONG pentru fiecare cauza la care ai putea sa te gandesti.

Am fost recent la o conferinta pe tema asta, la care a participat printre altii si Mihaela Radulescu, persoana publica cu multa experienta in voluntariat, si sincera sa fiu chiar a tinut un discurs pe cat de amical, pe atat de convingator, si uite asa am ajuns sa ma inscriu si eu la un ONG. Bineinteles, nu a fost ea elementul cheie care m-a determinat sa devin membru BOS, ci pur si simplu am realizat ca fara un dram de experienta nu am cum sa incep sa profesez in relatii publice chiar si cu facultatea terminata. Pe langa asta, pe timpul verii am fost la nenumarate interviuri, dar pentru pozitii care nu aveau nici in clin nici in maneca cu relatiile publice, sau, hai sa zicem ca aveau doar tangential. Am realizat ca munca de secretariat nu e de mine, ca intr-un call center m-as plictisi si poate ca ma supraevaluez eu, dar momentan numai lipsa banilor m-ar putea determina sa muncesc pe aceste pozitii. Sa nu ma intelegeti gresit, cred ca munca il innobileaza pe om, daca e cinstita e buna, dar vreau sa am libertatea de a-mi alege serviciul pe care mi-l doresc si pentru asta trebuie sa fiu calificata pentru el.

Deci, pana una alta, merg in directia dictata de voluntariat si incerc sa absorb ca un burete tot ce-mi ofera aceasta activitate.
Voi ce ati ales?

joi, 18 octombrie 2007

Schimbarea la fata a ...


Dupa o perioada de lancezeala si mai ales de explorare a blogurilor care mi-au atras atentia, trebuie sa marturisesc ca simt nevoia unei schimbari, nu a mea personala, ci a blogului, sau mai bine zis a temelor abordate. Nu o sa renunt la stilul caracteristic de "aberare filosofala", ci mai degraba voi posta si articole mai "umane", cu ce am mai auzit pe la facultate si nu numai, ce mi-a mai placut prin blogosfera sau ce m-a mai intristat legat ('in sfarsit!' ar spune unii) si de alte componente ale vietii mele, nu numai de cele sentimentale. De asemenea, voi incerca sa reduc lungimea articolelor, fiindca pana la urma sunt citite de catre voi si nu toata lumea are rabdare sau timp sa citeasca articole de cateva pagini.

Acestea fiind zise, promit ca ma voi pune pe treaba cat de curand

Toate bune!

miercuri, 10 octombrie 2007

Izvorul minciunilor

Prin acest titlu, am ales sa fac o mica aluzie la modul ironic pe care il utilizeaza unii oameni cand se raporteaza la o anumita marca de apa minerala care ne imbie atat de suav cu gustul sau de... conducta. Si ca tot am adus vorba de apa, poate ca exista cativa dintre voi care s-au numarat cand erau mici printre acei nastrusnici care puneau intrebari imposibile de genul: "Mami, dar de ce curge apa?", iar printr-o analogie voi adresa intrebarea: De ce minte lumea?
Izvorul minciunilor salasluieste in fiecare dintre noi, asta-i cert, insa ce declanseaza avalansa minciunilor, sau mai bine zis cand se trece granita dinspre sinceritate spre minciuna?

Adevarul este un ideal la care toata lumea aspira, insa tocmai fiindca este un ideal nimeni nu-l poate atinge. Prin urmare, intrebarea logica ar fi: traim oare intr-o lume de mincinosi? Dar, pana la urma, ce este minciuna? Ascunderea adevarului, omiterea lui, mascarea, confectionarea, masacrul lui? Haide sa spunem lucrurilor pe nume: nu exista persoana care sa nu fi mintit! Veti zice: asta-i o scuza ieftina folosita de gogomani si totusi.. este adevarat. Fiecare are motivele si scopurile sale cand spune o minciuna, le putem astfel privi ca pe un tot, niste aspecte care mereu se repeta, insa gravitatea minciunii, cat si efectul distrugator rezultat in urma demascarii sunt diferite si mai mult, sunt infinite.

Mintim pentru a ne salva pielea, pentru a ne ascunde greselile, pentru a nu face rau, pentru a parea altfel decat suntem, mintim din placere si atunci devine patologic, mintim din nenumarate motive. Ok, am identificat cauzele, insa ce facem in privinta asta? Pana acum am privit minciuna dintr-un singur unghi, ca o problema si printr-o lege naturala a lucrurilor, la fiecare problema trebuie gasita o solutie.

Din pacate, oricat mi-as bate capul, nu vad nici o modalitate prin care oamenii ar putea sa inceteze sa minta, tocmai de aceea cred ca trebuie schimbata perspectiva din care privim lucrurile. Daca am incepe sa gandim minciuna in termenii unei actiuni care nu isi gaseste izvorul numai in persoana care a confectionat-o, ci ca avand o dubla sursa, parca incep sa se mai lumineze lucrurile. Lasand mitomania la o parte si restrangand spectrul la minciunile discontinue, adica produse la un interval rezonabil de timp si de o gravitate redusa, putem gasi o explicatie pentru acest fenomen. Si anume: cauzele ii privesc pe ambii interlocutori, pricina este a amandurora.

Cu alte cuvinte, daca ai fost mintit(a) gandeste-te bine la cauze, una dintre ele poate fi atitudinea ta fata de persoana respectiva, poate daca ai fi fost mai ingaduitor, mai atent la nevoile/dorintele celuilalt, sau daca ai fi fost chiar mai greu de prostit, nu s-ar fi ajuns aici!

Prin urmare, victima poate deveni inconstient complice.


P.S. Prin acest articol nu am incercat sa aduc o scuza mincinosilor, ci doar o explicatie mai mult sau mai putin plauzibila.

duminică, 7 octombrie 2007

II. Instigare la cultura


2. Julia (Theatre) - W. Somerset Maugham (Editura Eminescu, Bucuresti, 1979)

Despre roman:
W. Somerset Maugham ne-o prezinta in acest roman pe Julia Lambert, o femeie de un echilibru si un talent iesite din comun, a carei frumusete nu a palit timp de 46 de ani. Este una dintre cele mai mari actrite ale Angliei, iar jocul ei este atat de bun incat probabil ca nu se opreste niciodata din acesta. Aparent nimic nu-i poate zdruncina echilibrul interior, insa acest lucru incepe sa se schimbe odata cu aparitia unui tanar admirator al sau. Acestia vor trai o aventura amoroasa controversata, in urma careia Julia va indura pentru prima oara sentimentul respingerii. Treptat, rutina vietii ei particulare este zdruncinata, calitatile ei de mama model sunt puse la indoiala si toate emotiile care au pus stapanire pe sufletul ei ajung sa ii afecteze pana si jocul. Julia se regaseste in imposibilitatea de a se detasa de personajul pe care il intepreteaza, problemele din viata sa amoroasa prinzand glas pe scena. Astfel talentul ei actoricesc este pus in pericol, iar nevoia de a-si regasi linistea sufleteasca este tot mai stringenta.
In acest roman, Maugham prezinta cu o subtilitate si o expresie stilistica exceptionale, tensiunile dintre lupta realitatii cu fictiunea, dintre viata de zi cu zi si jocul actoricesc.

Citate:

  • "O femeie ii atrage pe barbati cu ajutorul farmecului ei si-i pastreaza cu ajutorul propriilor lor vicii". (pag. 113)
  • ce inteleg cei mai multi oameni prin dragoste, in ochii Juliei: "Ei se refera la suferinte si chinuri, rusine, extaz, paradis si iad; ei folosesc cuvantul in sensul unei trairi mai intense, precum si al unei plictiseli nespuse; se refera la libertate si robie, la tihna si neliniste". (pag. 148)
  • "... isi otelea mintea deprinzandu-se sa nu se mai gandeasca si-si abatea gandurile, ducandu-se la cat mai multe petreceri. Si pe urma mai existau intotdeauna si reprezentatiile ei; de indata ce ajungea la teatru, chinurile, umilinta, gelozia i se alinau, parca i le lua cu mana. Capata un fel de simtamant al puterii triumfatoare gasind - parca in borcanul cu fard - o alta personalitate care nu putea fi atinsa si ranita de nici un fel de necazuri omenesti. Avand acest refugiu, era in stare sa suporte orice". (pag. 150)

  • "Nicicand n-ai s-o saruti, nici langa tel,/ Ibovnic darz, dar uita chinul: Ea nu poate pieri... Mereu frumoasa/Nemangaiat, o vei iubi la fel!/ O, ramuri fericite ce nicicand/ Va despartiti de-april si frunze moi!/ Ferice fluieras, mereu cantand,/Neostenit, cantari apururi moi!" (J. Keats) - (pag. 191)
  • "Amaraciunea vietii nu sta in moarte, amaraciunea vietii e doar moartea dragostei". (pag. 193)
  • "Tu nici nu cunosti diferenta dintre adevar si iluzie. Tu nu incetezi niciodata sa joci teatru. Pentru tine e o a doua natura. Joci teatru cand avem musafiri. Joci teatru fata de servitori, fata de tata, fata de mine. Cu mine joci rolul mamei iubitoare, indulgente si celebre. Tu nici nu existi ca atare, esti doar suma nenumaratelor roluri pe care le-ai jucat. De nu stiu de cate ori m-am tot intrebat daca ai existat vreodata ca fiinta sau n-ai fost niciodata altceva decat un vehicul pentru toate aceste persoane pe care le-ai intruchipat. Cand te vedeam intrand intr-o camera goala, de multe ori voiam sa deschid usa brusc, dar mi-a fost frica sa nu se intample sa nu gasesc pe nimeni inauntru." (pag. 213)
  • "Slabiciunea noastra, nu puterea noastra, castiga inima celor care ne indragesc" (pag. 214)
  • Julia catre fiul ei: "Nu ma iubesti?", Roger: "Te-as iubi daca te-as gasi undeva. Dar unde esti tu? Daca te-ar despuia cineva de exhibitionismul tau, daca ti-ar smulge cineva tehnica actoriceasca, daca te-ar coji cum curata omul o ceapa de straturile succesive de afectare si nesinceritate, de stampilele si cliseele preluate din roluri de demult si din zdrentele de emotii simulate, ar ajunge oare in cele din urma omul sa-ti gaseasca totusi un suflet?"
    Julia: "Vezi tu, ceea ce nu poti intelege este ca actoria nu e ca natura: e o arta si arta e un lucru pe care-l creezi. Durerea si mahnirea sunt urate in realitate, e treaba actorului sa le infatiseze nu numai cu adevar, dar si cu frumusete. " (pag. 215)
  • "Izvorul poeziei este emotia retraita in tihna." (pag. 236)
  • "Lumea intreaga e o scena si toti oamenii-s doar actori, dar mai e si iluzia, prin arcada aceea: noi, actorii, suntem realitatea. Ei sunt materia noastra prima, noi suntem sensul vietii lor. Noi le preluam micile lor emotii imbecile si le prefacem in arta, din ele zamislim frumusete si importanta lor este ca ei formeaza publicul de care avem nevoie pentru a ne realiza. Ei sunt instrumentele pe care cantam noi - si ce e un instrument daca n-are cine sa cante la el?" (...) "Numai noi (actorii) existam. Ei sunt umbrele si noi le dam substanta. Noi suntem simbolurile acestei intregi lupte invalmasite si fara tel pe care o numesc ei viata si numai simbolul este real. Cica actoria ar fi doar iluzie. Pai tocmai iluzia aste e singura realitate!" (pag. 238)