Despre mine

Fotografia mea
"Suspin, plâng/ Privesc în gol/ Și râd/ Iubesc/ Umblând în negăsire/ Nu știu/ Nu vreau/ Să stiu ceva/ Și zac/ Visând, iubind/ Simțind, că-i nebunie."

luni, 19 mai 2008

Pragu' de 3


Fiindca tuturor "ne plac" definitiile, imi voi exercita talentul de "mare specialist in domeniu" si voi spune ca:
Pragu' de 3 este formula folosita de cei care sunt implicati in relatii de durata pentru a descrie criza care apare dupa aproximativ 3 ani. Unii zic ca in special baietii intra intr-o stare foarte ciudata cu manifestari asemanatoare transformarilor psihologice specifice andropauzei..navoia de schimbare, de a experimenta ceva nou, stari de confuzie, de tulburare, de tristete alternata cu bucurie inexplicabile, iesiri nervoase nemotivate, inconsistenta..nu sunt experta, dar multe dintre ele sunt caracteristice si adolescentei..

Din pacate, toate transformarile astea genereaza conflicte ce duc in final la despartire. Multe relatii ce pareau mai solide ca unele casnicii longevive si respectabile se destrama fara drept de apel. Pasiunea inflacarata de la inceput e inabusita de gesturi reflex, concesiile facute odata fara preget sunt acoperite de orgolii si competitii stupide ce urmaresc a demonstra cine a avut de mai multe ori dreptate, pretextele de a darui nimicuri speciale, cautate cu disperare inainte si momentele de un romantism aproape diabetic sunt inlocuite de reprosuri bine ticluite si vechi motive de cearta neincetat invocate.

Totul devine inutil... Problemele sunt hiperbolizate si solutiile intarzie sa apara. De fapt, totul porneste de la lipsa de comunicare, ca in orice conflict. Si daca ti se pare ca ai comunicat mult, ia mai gandeste-te si la cum ai facut-o. Apropo, daca tipi asta nu inseamna ca ai comunicat in adevaratul sens al cuvantului. Comunicarea inseamna sa vorbesti o data si sa asculti de doua ori.

Trist este ca de multe ori nu iti mai pasa de ce zice cel de langa tine, parca te imbolnavesti subit de sindromul ADD. Apoi, fiecare incepe sa vorbeasca pe limba lui si in final, deveniti doi straini care nu gasesc nimic macar un motiv care sa ii uneasca.

Partea buna a lucrurilor este ca se zice ca daca treceti de "pragu' de 3" sunteti salvati.

Sfatul meu: nu va autosugestionati cu teoriile astea faimoase, incercati sa va rezolvati problemele atunci cand apar, iubiti-va si respectati-va si daca chiar nu se mai poate, puneti capat si straduiti-va sa fiti fericiti, in orice formula si la orice varsta (a relatiei).