Elogiul egoismului

Cu totii cautam prietenie adevarata, dragoste pura, nazuim sa avem trairi intense, insa rare ori masuram pretul acestora. Toate se materializeaza doar in relatii si relatiile presupun reciprocitate, deci daruire. Avem numeroase pretentii, idealuri, aspiratii, vrem sa primim cat mai mult, insa cand vine vorba sa daruim, doar cuvintele exprima ceea ce faptele ar trebui sa arate.

Cu totii investim in relatii: timp, rabdare, incredere, sentimente, chiar bani sau bunuri materiale; toti juram ca ne oferim sufletul pe tava si cand basmul ia sfarsit, cand vine vorba sa ne reglam conturile, devenim victime. Brusc am investit prea mult, am riscat si am pierdut, am iubit si am fost raniti.

Totusi, oare chiar am investit atat de mult? Oare nu am primit cel putin cat am daruit, dar am tinut doar socoteala lucrurilor 'pierdute'?

De fapt, in orice relatie si implicit in orice schimb scopul este sa nu pierzi mai mult decat ai putea castiga. De fapt, mereu acel mic ego care salasluieste in fiecare dintre noi ne povatuieste de bine, ne invata cum trebuie sa procedam ca "profitul" sa fie pe masura "investitiei".

Pare cinic sa folosim termeni economici pentru a descrie o relatie, insa intr-o oarecare masura procesul poate fi simplificat in acest mod.

Fiecare are o doza de egoism, dar bineinteles, dozajul difera de la om la om. Fiecare se gandeste, involuntar poate, in primul rand la propriul bine, adica la siguranta, bunastarea si fericirea sa si apoi la celalalt.

"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!", pare un mit. Suna bine in teorie, insa e aproape imposibil de aplicat.

Cand in naivitatea mea pledam cu convingere pentru daruirea absoluta in iubire, ridicand polemici pe tema asta, am fost intrebata: "Daca ti-ai vedea iubitul arzand intr-o masina in flacari ce ai face, te-ai arunca in foc sa-l salvezi sau ai privi neputincioasa, salvandu-ti pielea?"

Orice om rational ar raspunde ca ar face tot posibilul ca sa salveze persoana respectiva, in special daca e vorba de persoana iubita.

Insa, evident, raspunsul este dat in alte circumstante si dupa o clipa de reflectare.

Totusi, ce ti-ar dicta primul impuls? Tu sau el/ea?

Din fericire viata ne ofera foarte rar astfel de situatii, instinctul de conservare iese la iveala mai greu, sau niciodata.

Egoismul se poate materializa in nenumarate forme, de la impunerea punctului de vedere si la a actiona starnind neplacerea celor din jur, pana la pura zgarcenie.

In definitiv, cred ca ramane la latitudinea fiecaruia cum si cand isi potenteaza ego-ul.

Maximele egoistului

• Legea egoistului: „Scoala-te tu, sa ma asez eu!”
• Egoistii au o calitate buna, niciodata nu vorbesc despre altii.
• Egoistul este ca omul care zboara cu balonul. Toti ceilalti oameni i se par mici. El arata mic tuturora.
• Un egoist este omul care crede ca daca el nu s-ar fi nascut, toti oamenii l-ar fi intrebat de ce.
• Un egoist este omul care vorbeste atit de mult despre el insusi incit nu mai poti spune nimic despre tine insuti.
• Egoismul este un narcotic administrat de diavolul celor care sufera de mediocritate.
• Egoismul este un anestezic generat interior care-i permite omului sa traiasca fara dureri cu el insusi.
• Numai egoistul sufera cu adevarat. Si tot timpul.
• Adevaratul egoist accepta chiar ca altii sa fie fericiti. Daca sint datorita lui.
• Numai moartea egoistului este deplina. Nimic din el nu mai ramine altora
• Cei ce ne datoreaza totul ne sint dragi mai presus de orice.
• Egoismul sfisie sufletul asa cum un tigru sfisie trupul.