Despre mine

Fotografia mea
"Suspin, plâng/ Privesc în gol/ Și râd/ Iubesc/ Umblând în negăsire/ Nu știu/ Nu vreau/ Să stiu ceva/ Și zac/ Visând, iubind/ Simțind, că-i nebunie."

duminică, 25 ianuarie 2009

Intre deziluzie si speranta


Vorbeam zilele trecute cu diferiti prieteni de relatii si despre iluzia perfectiunii si perfectabilitatii lor. De faptul ca inca din copilarie ne sunt proiectate si ulterior, prin repetitia lor, inradacinate in memorie, niste imagini iluzorii despre modul in care evolueaza relatiile intre oameni, in special cele in familie sau in cadrul cuplului.

Alba ca Zapada, Cenusareasa, Ileana Cosanzeana si cate si mai cate alte povesti celebre ne directioneaza in crede in niste idealuri. Prin povestile citite, prin desenele sau filmele vazute la televizor, fiecare isi formeaza propria sa viziune asupra vietii, asupra dragostei, asupra viitorului. Aspect perfect legitimat de faptul ca oamenii au nevoie de visuri, de idealuri, de mici utopii pentru a-i ajuta sa se perfectioneze permanent, sa evolueze.

Invatam de mici sa discernem intre bine si rau, frumos si urat, insa oare invatam de mici sa facem diferenta intre real si imaginar?

Prin prisma experientelor de pana acum realizez forta extraordinara pe care o au cartile sau filmele in formarea unei realitati dezirabile, insa de cele mai bune ori fictive si irealizabile.
Adevarurile sunt descoperite pe calea cea grea a experientei fiecaruia, partenerii nu apar in viata noastra calare pe cai albi, romantismul idilelor la care toti speram este inlocuit de pragmatismul vietii de zi cu zi, emotiile puternice, pasiunile arzatoare si iubirile vesnice devin ecouri slabe ale unor dorinte prea putin satisfacute, transformate in frustrari si dezechilibre emotionale.

Spuneam deunazi ca iubirea atat de frumos cantata in poezii si basme este o iluzie trecatoare, o iluzie necesara ce-i drept, insa o simpla iluzie. Totul se rezuma la o barbara satisfacere a nevoilor individuale; prin relatiile interpersonale de cuplu procedam la eliminarea singuratatii, la suprimarea pornirilor sexuale, la implinirea impulsurilor afective.

Imi revin totusi in minte versurile dintr-o piesa de teatru vazuta in copilarie: ''Lasati-mi visul, inca o noapte, si apoi de buna voie il dau [...] Cand impotriva-mi vor fi toate, ma voi gandi la viata mea.'' (Misterele Londrei, 1995).

4 comentarii:

gabi solomon spunea...

e trist cand ajungi sa fii atat de prin in iluzia povestilor incat treci poate peste o iubire reala doar din cauza ca nu are calul alb din copilarie.

smileysabi spunea...

dar poate are mertzan si cine se mai gandeste la cal :))

Ian spunea...

Ce conteaza mertzan-ul, daca posesorul este semianalfabet, oligofren, handicapat, burtos, chel, batran si indian.

ileana speranta baciu spunea...

Nici un om nu este perfect. Dar daca reusesti sa vezi in oamenii de langa tine calitatile frumoase, reusesti sa ii faci si pe ei dornici sa incerce sa si le regaseasca. Ele exista, doar ca nu sunt ajunse la suprafata, de cate ori doresc sa se iteasca, cineva, egoul, le da in cap si le spune:S/A DUS LUMEA POVESTILOR, GATA...
Este doar un exercitiu, incercati, ce va costa, este doar o joaca, sa vezi in cel cu care te intalnesti doar frumusetea din el... atat.
Succes. Sa imi scrieti la ce rezultat ati ajuns.